Vineri, 21 octombrie 2016, în sala de conferință a Bibliotecii Județene Argeș, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a proiectului “Ziua Carierei” organizat de Interact Club Pitești.

Proiectul s-a adresat atât tinerilor adolescenți aflați în dificultatea specifică vârstei de alegere a unei cariere de viitor, cât și celor dornici de a afla perspective noi și unice din diferite domenii de activitate.

Cătălin Aldea – programator, Marinel Biban – polițist, Emanuela Comâneci – judecător, Mirela Deonise – învățător, Laura Floarea – medic, Cristina Gănescu – decan, Cristina Ghineț -avocat, Florentina Grigoraș – manager de proiecte și prezentatoare TV, Gabriela Marinoaica -psiholog criminalist, Cătălin Nicolescu – inginer mecanic, Marian Toma – economist antreprenor, Eugen Tudor – căpitan pe vas, sunt cei care, în ciuda programului încărcat  și a responsabilităților pe care le implică locul lor de muncă, și-au arătat dorința și disponibilitatea de a-și împartăși experiențele și de a oferi îndrumare și răspunsuri la orice întrebare tinerilor interesați.

Rezultatul interacțiunii dintre cele două generații a constat într-un câștig reciproc. Adulții, în ipostaza de mentori, au avut șansa să iasă din rutina activităților de muncă zilnice, să se întoarcă în trecut și să urmărească firul evoluției carierei lor. Adolescenții au beneficiat de o perspectivă clară și detaliată a ceea ce presupune cu adevărat practicarea unei anumite meserii.

Membrii Interact Pitești, voluntari cu vârste între 14 și 18 ani, au fost bucuroși să observe că organizarea acestui eveniment și-a atins în mod indiscutabil scopul – acela de a contribui cu câteva dintre resursele necesare oricărui adolescent aflat în impasul alegerii unui cariere.

Mulțumirile clubului Interact Pitești se adresează personalului Bibliotecii Județene și membrilor Rotary Club Pitești pentru sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment.

Comments

comments