Ziua Armatei, sărbătorită la Pitești! Vineri, expoziție de tehnică și echipament militar în Piaţa Vasile Milea

Anul acesta, pe 25 octombrie, se împlinesc 75 de ani de când, în toamna anului 1944, Armata Română, prin luptă şi jertfă, a înfrânt ultima rezistenţă inamică din Ardealul de Nord. Patriotismul oştirii române a fost probat în seara zilei de 23 august 1944, când la radio a fost transmisă Proclamaţia Regelui Mihai prin care se spunea: „Vom trece hotarele impuse prin Dictatul de la Viena pentru eliberarea pămîntului scump al Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia.străină“

Cu prilejul Zilei Armatei României, Garnizoana Piteşti organizează şi desfăşoară, în perioada 18-25 octombrie, o serie de activităţi de cinstire a tuturor celor care au purtat şi poartă încă nobilele însemne ale instituţiei militare. În acest sens, la sediile unităţilor au loc, în această perioadă, concursuri sportive, vizite la sălile de tradiţii şi monumente comemorative, evocări ale unor personalităţi militare sau momente istorice, prezentări de filme documentare, programe cultural-educative dedicate Zilei Armatei României. De asemenea, se vor organiza adunări solemne în care se va da citire Ordinului ministrului apărării şi mesajelor eşaloanelor superioare transmise militarilor cu ocazia Zilei Armatei României.

În cadrul proiectului Ziua Armatei României în şcoli, iniţiat de Ministerul Apărării Naţionale, Şcoala de Instruire Interarme a Forţelor Terestre în colaborare cu Biroul Informare Recrutare, au fost prezenţi în data de 18 octombrie la Colegiul Naţional „Zinca Golescu” şi în data de 21 octombrie la Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Piteşti în vederea prezentării ofertelor educaţionale şi avantajelor carierei militare.

Elevii s-au bucurat de prezenţa domnului comandor Ghiţescu Mihail, veteran de război, a doi militari participanţi în teatrul de operaţii din Afganistan, a elevilor din cadrul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti şi Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza.

Seria manifestărilor continuă joi, 24 octombrie, cu festivitatea depunerii jurământului militar, ce reprezintă legământul sacru faţă de ţară, de către elevii Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre ”Basarab I”.

Vineri, 25 octombrie 2019, între orele 10.00-13.30, vor avea loc următoarele activităţi, la care sunt invitaţi să participe personal militar din garnizoană, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, partidelor politice, instituţiilor de cultură şi publicul larg:

– ceremonie militară: 10.00-10.45 la sediul Şcolii de Instruire Interarme a Forţelor Terestre;
– ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane, buchete şi jerbe de flori: 11.00-11.30 la Cimitirul Eroilor – Str. N. Dobrin – Piteşti;
– expoziţie de tehnică şi echipament militar, promovarea carierei militare: 12.00-12.30 în Piaţa Vasile Milea;
– expoziţie de documente militare istorice: 13.00-13.30 la Cercul Militar Piteşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.