Zile libere pentru angajaţii care se vaccinează. Legea a fost promulgată de Iohannis

Conform unei legi promulgate de Iohannis, cei imunizaţi vor avea o zi liberă de la serviciu. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.

Legea prevede că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

Potrivit legii, aceste drepturi se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare.

„Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, mai stipulează legea.

Aceste dispoziţii nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here