Zid de sprijin și canal modern pe strada Dimitrie Butculescu. Cristian Gentea: Mă bucur că cetățenii sunt mulțumiți

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat astăzi stadiul lucrărilor de pe strada Dimitrie Butculescu, unde proiectul de modernizare a canalului de scurgere de pe pârâul Turcești se apropie de final. Investiția, care se întinde pe 316 metri liniari, vizează eliminarea riscului de eroziune și siguranța zonei prin execuția unui canal mai larg și a unui zid de sprijin solid.

Cristian Gentea: ’’Sunt astăzi în teren, pe strada Dimitrie Butculescu, unde lucrările la canalul de scurgere de pe pârâul Turcești sunt aproape finalizate. Am realizat un canal mai larg și solid, cu zid de sprijin, care elimină riscul de eroziune și asigură preluarea în siguranță a debitelor mari. Intervenția, pe 316 metri liniari, contribuie direct la siguranța zonei.

Mă bucur că cetățenii sunt mulțumiți! Dacă ritmul se menține, la finalul lunii aprilie vom încheia și această investiție necesară!’’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.