Zi decisivă pentru Guvernul Cîțu. Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, dezbătută şi votată în Parlament

0
46

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va fi dezbătută şi supusă la vot marţi de plenul Parlamentului. Senatorii şi deputaţii se reunesc de la ora 12:00, în ședință comună a Parlamentului pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură depusă de PSD, intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de 157 de deputaţi şi senatori PSD. Pentru demiterea Guvernului condus de Florin Cîțu și-au anunțat susținerea și USR și AUR.

Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuie să întrunească 234 de voturi „pentru”.

PSD, USR şi AUR au anunţat că susţin moţiunea, iar împreună au 280 de parlamentari. De cealaltă parte, PNL şi UDMR au 163, iar cei 18 deputaţi ai minorităţilor naţionale nu participă la vot. Mai sunt şi patru deputaţi neafiliaţi care nu au anunţat cum vor vota.

Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a informat că parlamentarii liberali vor participa la dezbaterea din Parlament a moţiunii de cenzură, dar nu vor vota.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here