Zeci de pensiuni din Argeş sunt scoase la vânzare. Cea mai scumpă ajunge la 1 milion de euro

pensiune.saticCriza financiară pare să-şi fi pus amprenta şi asupra afacerilor din domeniul hotelier, dovadă stând zecile de anunţuri de vânzări de pensiuni, hoteluri sau cabane din Argeş. Se pare că mulţi dintre proprietari şi-au investit economiile în amenajări de lux şi apoi nu au mai avut bani pentru susţinerea şi promovarea afacerii, iar turiştii nu sunt nici ei prea mulţi. Mai există şi categoria celor care au accesat fonduri europene pentru construirea de pensiuni, însă nu au reuşit să atragă suficienţi clienţi pentru a putea ţine afacerea pe picioare, iar acum şi-au scos proprietăţile la vânzare. 
 
Cea mai scumpă pensiune scoasă la vânzare în Argeş se află în zona Nucşoara şi costă un milion de euro. Este situată la 1.150 m altitudine şi dispune de 21.000 de mp de teren
 
Cea mai scumpă pensiune-hotel scoasă la vânzare este din zona Nucşoara şi costă un milion de euro. Deşi nu este o pensiune prea mare, dispunând doar de 9 camere şi o suprafaţă de 750 mp, cabana impresionează prin zona în care este construită. Se află la altitudinea de 1.150 m, la 15 km Est de Transfăgărăşan, iar terenul aferent cabanei are o suprafaţă de 20,9 ha. Situată în inima naturii, cabana foloseşte ca sursă de energie vântul (turbina eoliană), soarele (panouri fotovoltaice), iar pentru apă caldă – panouri solare. Pensiunea dispune şi de restaurant cu şemineu, bucătărie profesională, saună, jacuzzi, cameră de fitness, spălătorie, uscătorie, sală de jocuri.
 
255.000 de euro o pensiune cu 20 de camere, restaurant cu 140 de locuri, la doi paşi de Mănăstirea Curtea de Argeş
 
Cele mai multe oferte de vânzare sunt în zona Curtea de Argeş, unde există chiar şi varianta achiziţiei de pensiuni în rate. De exemplu, o pensiune construită în 2010, cu şase camere, living, bucătărie, baie, terasă, toate utilităţile, încălzire cu centrală pe gaze şi 2.000 mp pământ aferent cu livadă de pomi şi grădină de flori costă 35.000 euro. Proprietarul, pentru a reuşi să vândă mai repede afacerea, acceptă doar 10.000 euro avans, iar restul în rate. 
O altă pensiune – restaurant din Curtea de Argeş – este scoasă la vânzare cu 255.000 de euro. Pensiunea are 20 de camere şi o suprafaţă de 200 mp, iar restaurantul are o capacitate de 140 de locuri. Ceea ce ar putea atrage cumpărătorii, mai mult decât celelalte afaceri de vânzare, este faptul că pensiunea se află la o distanţă de doar 400 metri de Mănăstirea Curtea de Argeş, într-o zonă foarte liniştită. O altă vilă, gen hotel, cu 30 de camere, este scoasă la vânzare cu preţul de 490.000 de euro, fiind cea mai scumpă din zona Curtea de Argeş. Aceasta are o suprafaţă construită de 750 mp, teren 500 mp, dar şi deschidere la două străzi. Potrivit proprietarului, vila se pretează pentru hotel, dar poate fi utilizată şi pentru amenajarea unei clinici medicale, azil sau spital.
 
Cu 77.500 de euro puteţi achiziţiona la Cheile Dâmbovicioarei o pensiune cu 13 camere, 4.500 mp de teren, construcţie 2012
 
Pensiuni de vânzare sunt şi în zona Cheile Dâmbovicioarei, unde cu doar 77.500 de euro. Altfel spus, cu suma pe care o daţi pe o vilă din zonele adiacente Piteştiului, puteţi achiziţiona o pensiune cu o suprafaţă de 400 mp construiţi, 13 camere şi cu teren de 4.500 mp, construită în 2012. În zona Arefu, la mică distanţă de Transfăgărăşan, o pensiune cu 24 de camere ajunge să coste 390.000 de euro. Are o suprafaţă de 822 mp, teren de 600 mp, terasă acoperită, foişor cu băncuţe, grătar din piatră acoperit şi restaurant cu o suprafaţă de 26 mp.
 
Super ofertă! Două pensiuni la preţ de una în zona Rucăr – Sătic
 
În zona Piscul Negru, o pensiune complet mobilată şi utilată ajunge să coste 220.000 euro, iar în zona Piatra Craiului, o cabană cu 7 camere este scoasă la vânzare cu 140.000 de euro şi dispune de 7.000 mp teren. O ofertă mai specială găsim în zona Rucăr – Sătic, unde un proprietarul vinde „la preţ de criză” două pensiuni la doar 125.000 euro, negociabil. Acestea se află pe un teren de aproximativ 1.000 mp. Una dispune de un living de 110 mp, şapte camere cu baie fiecare, bucătărie, centrală pe lemn/cărbune şi cealaltă are trei camere, un living de 30 mp, baie, bucătărie, iar curtea dispune de o parcare pentru 14 maşini, foişor şi grătar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.