Zeci de incendii de vegetație în Argeș! Pompierii au dat amenzi!

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii argeșeni au acționat pentru localizarea și lichidarea a 12 incendii de vegetație uscată. Deși numărul de arderi de acest fel a scăzut comparativ cu zilele trecute, suprafața totală de teren afectată este în continuare foarte mare, de aproximativ 196.525 mp.

”În acest sens, facem din nou apel către cetățeni să renunțe la curățarea terenurilor prin incendiere!
Reamintim faptul că legislaţia interzice arderea fără luarea măsurilor de siguranță a vegetaţiei uscate, iar cei care o fac pun în pericol fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieţi omenești”; transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

Totodată, inspectorii de prevenire ai ISU Argeș au aplicat și două sancțiuni în localitățile Stâlpeni și Beleți-Negrești, pentru astfel de arderi, în cuantum total de 5000 lei.

Evenimentele au avut loc în următoarele zone:
– comuna Sălătrucu, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 5.000 mp;
– comuna Stâlpeni, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 7.000 mp, cu posibilitate de propagare la locuințele din apropiere;
– comuna Beleți-Negrești, unde, în urma incendiului de vegetație uscată, a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 40.000 mp și a ars litieră de pădure pe o distanță de circa 150.000 mp;
– comuna Mălureni, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 2.000 mp;
– comuna Bogați, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 70.000 mp;
– comuna Țițești, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 5.000 mp;
– comuna Mihăești, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 50.000 mp;
– comuna Oarja, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 2.500 mp;
– orașul Costești, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 5.000 mp;
– orașul Topoloveni, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 10.000;
– municipiul Curtea de Argeș, unde a fost distrusă o suprafață de teren de aproximativ 25 mp, cu posibilitate de propagare la clădirea din apropiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.