Zavaidoc, celebrul lăutar piteştean, o viaţă între geniul muzical şi lumea interlopă

7,117 views

Frumoasa ţigancă Zarada, ucisă la ordinul de Zavaidoc… Născut la Piteşti, în 1896, Marin Teodorescu, devenit mai târziu celebrul Zavaidoc, rămâne prinţul neîncoronat al muzicii lăutăreşti. O dovedeşte şi „Festivalul naţional de muzică lăutărească veche – Zavaidoc“, organizat, an de an, la Piteşti. Pe lângă talentul său inegalabil, viaţa personală a lui Zavaidoc a fost una destul de zbuciumată, împinsă până la limita crimei, implicaţii în lumea interlopă şi destine tragice. Aşa cum azi maneliştii sunt asociaţi cu clanurile interlope, şi în perioada interbelică cei mai vestiţi trubaduri erau protejaţii uneia sau alteia dintre familiile de bandiţi. Zavaidoc nu a făcut excepţie, presa vremii povestind despre relaţiile sale cu „Clanul lui Borilă“. Un interlop ce îl aprecia atât de tare, încât i-a făcut pe plac când acesta i-a cerut să o ucidă pe Zarada, o faimoasă curvă de lux din Bucureşti, care devenise amanta rivalului lui Zavaidoc, Cristian Vasile, şi el un vestit lăutar, căruia focoasă ţigancă îi servise drept muză pentru şlagărul „Zaraza”. Povestea Zarazei, aşa cum e cunoscută acum, a fost aşternută şi într-una dintre nuvelele scriitorului Mircea Cărtărescu, din volumul „De ce iubim femeile” – Legenda ţigăncii care l-a fermecat pe Cristian Vasile, ucisă la ordinul lui Zavaidoc.

Zavaidoc de la Piteşti şi rivalul său, Cristian Vasile, prinţii neîncoronaţi ai „şantan”-urilor bucureştene

În mijlocul anilor ’40, „Micul Paris”, Bucureştiul, traversa vremuri tulburi şi foarte mişcătoare. Pe timp de război, averile se făceau şi se duceau de pe o zi pe alta, iar bucureştenii care avuseseră norocul să scape de front chefuiau seară de seară prin bodegi sau restaurante celebre: „Mărăşeşti”, „Kiseleff”, „Carpaţi” sau „La Berbec”, „La cotitură”, „Tralea”, „Roata lumii” ori „La Mariţa borţoasa”. Periferiile erau vestite pentru „La şapte păcate”, „La geamuri multe”, „La rogojina” ori „La Caţeaua leşinată”. Indiferent care era însă localul sau cât de colorat îi era numele, cei mai mulţi îl alegeau pentru muzicanţii celebri care încântau urechile clienţilor şi care-i convingeau, seară de seară, să-şi lase banii acolo.
Jean Moscopol, Titi Botez, Dorel Livianu, Mia Braia ori Petre Alexandru erau cei ale căror cântece, originale sau copiate de la alţii, se puteau auzi în acea perioadă boemă. Însă, oricât de apreciaţi şi celebri ar fi fost ei, toţi rămâneau în umbră când venea vorba despre două staruri pe care societatea bucureşteană a acelei vremi le idolatriza, vedetele incontestabile ale vremurilor: Zavaidoc de la Piteşti şi Cristian Vasile, prinţii neîncoronaţi ai „şantan”-urilor bucurestene. Între cei doi, ambii interpreţi şi compozitori ai unor şlagăre fredonate, cu aceeaşi plăcere, chiar şi în ziua de azi, exista o rivalitate de moarte, despre care poveştile spun că ar fi ajuns la crimă.

Zavaidoacă: „un zurbagiu, un om neastâmpărat, cu o fire iute şi veşnic pus pe veselie şi nebunii”

Pe numele lui adevărat Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a născut la Piteşti, pe 8 martie 1896. Era fiul lui Tănase Teodorescu, vestit lăutar argeşean de la sfârşitul secolului XIX. Se alese cu porecla, devenită nume de scenă şi intrată în istorie, de la generalul Traian Mosoiu, care îi asculta cântecele pe de vremea Primului Război Mondial. Istoricii afirmă că a fost o poreclă pornită de la regionalismul „zavaidoacă”, cuvânt despre care filologii susţin că descrie „un zurbagiu, un om neastâmpărat, cu o fire iute şi veşnic pus pe veselie şi nebunii”. Ciudata caracterizare i-a adus un succes enorm, iar adevăratul său nume, Teodorescu a dispărut din mintea admiratorilor săi. Cristian Vasile, concurentul său, era cu 12 ani mai tânăr, fiind născut în 1908. Aborda mai mult genul music hall-ului, fiind celebru pentru câteva compoziţii proprii, veritabile hituri ale perioadei interbelice: „Ramona”, „Aprinde o ţigară” şi celebra „Zaraza”, considerat cel mai iubit cântec din perioada interbelică a „Micului Paris”, dar şi printre cele mai fredonate chiar şi azi! Ţinând cont de succesul de care se bucura fiecare în parte, de asemănări şi de faptul că împărţeau aceeaşi scenă, era inevitabil ca între ei să nu ia naştere o rivalitate care, într-un final, le-a adus amândurora sfârşitul. Iar scânteia ce a declanşat focul mistuitor a fost – cum altfel? – o femeie: ţiganca Zarada, frumoasa curvă de lux, dorită de majoritatea bărbaţilor din „Micul Paris”, iubita lui Cristian Vasile.

Zarada, o curvă extrem de scumpă şi rece, calculată, care nu-şi permitea niciodată să se îndrăgostească

Ţiganca Zarada, una dintre frumuseţile Bucureştiului anilor ‘40, făcea parte dintre „fetiţele dulci din Bucureşti” ce reuşeau să sucească minţile domnilor din înalta societate. Nimeni nu mai ştie cum îi era chipul – fiindcă, în ciuda faimei sale, nu există  nicio fotografie care să o înfăţişeze – şi nici care îi era adevăratul nume. A devenit însă faimoasă odată cu melodia ce se numea asemeni ei, cântată de nimeni altul decât Cristian Vasile. Poveştile spun că era o ţigancă deosebit de frumoasă, cu un farmec exotic, înaltă, cu ten măsliniu şi buze senzuale, cu părul negru şi lucitor, uns  cu ulei de nucă, potrivit modei vremii. Era o prostituată de lux, frecventată doar de „lumea bună”. Îşi făcea veacul prin cele mai luxoase localuri ale vremii, unde erotismul degajat prin toţi porii o aduceau întotdeauna în centrul atenţiei. Este descrisă ca purtând haine de lux, şaluri aduse tocmai din Kashmir, rochii în culori vii asortate la pantofi cu ştrasuri lucitoare. Cu mersul lasciv, legănat, băga dracii în bărbaţii de frunte ai boemei bucureştene, care făceau orice pentru a fi băgaţi în seamă de superba ţigancă. Era o curvă extrem de scumpă şi o femeie rece, calculată, care nu-şi permitea niciodată să se îndrăgostească. Curtezanii îi pătrundeau doar în pat şi niciodată în suflet. Însă, într-o seară din vara anului 1944, destinul a dus-o în localul „Vulpea Roşie”, unde cânta Cristian Vasile, la braţul unui tânăr plin de bani, lăsându-se admirată de restul bărbaţilor. Pentru ea, jocul s-a terminat când pe scenă a urcat marele artist. După cele două melodii pe care acesta le cânta de obicei, a plecat către un alt local, urmărit fiind, însă, de Zaraza. Şi aşa a început singura poveste de dragoste din tumultoasa ei viaţă. Cei doi au devenit amanţi, perechea-simbol a acelor vremuri, iar emblema iubirii lor a fost melodia „Zaraza”.

Zavaidoc, protejatul „Clanului Borilă“

Succesul la public al lui Cristian Vasile şi admiraţia de care avea parte, povestea sa de dragoste cu Zarada şi atenţia lumii riscau însă să îl pună în umbră pe rivalul său, Zavaidoc. Iar de aici şi până la crimă nu a mai fost decât un pas. Ambii se considerau într-un fel de război, pe viaţă şi pe moarte. Zavaidoc era atunci vedeta localului „Îngeraşul” şi protejatul unui clan de interlopi, „Clanul Borilă“, din Bariera Vergului. Lumea interlopă era, şi atunci – ca şi acum – o forţă ce putea face şi desface orice, de la contrabandă la omoruri, stăpânind de la localuri de muzică la ucigaşi plătiţi. Iar aşa cum Zavaidoc era „protejat” de „Clanul lui Borilă“, interlop deosebit de periculos, rivalul său, Cristian Vasile, era omul „Fraţilor Gore“, cei care făceau legea în cartierul Tei. Conform scrierilor vremii, se spune că, la un moment dat, Zavaidoc ajunsese să îşi urască atât de mult concurentul, încât i-a cerut lui Borilă să-l ucidă. Acesta a refuzat, fiind şi el un fan al lui Vasile, însă a găsit o altă metodă de a-i face pe plac protejatului său. Fiindcă dacă să-l ucidă pe Cristian Vasile „ar fi fost păcat de Dumnezeu”, nimic nu-l împiedica să-l distrugă altfel: ucigând-o pe Zarada, iubita acestuia.
În seara de 27 octombrie 1944, în dreptul Palatului CEC, Zarada a fost atacată de omul trimis de Borilă pe urmele ei. A fost găsită în zori, cu gâtul tăiat. Oficial, ucigaşul ei nu a fost găsit niciodată. Şi, chiar dacă Vasile a fost interogat ca principal suspect, lumea şi-a îndreptat privirile acuzatoare şi spre Zavaidoc, bănuit că ar fi comandat uciderea ţigăncii. Cristian Vasile turbează. Zarada e incinerată, dar, după doua zile, Cristian Vasile îi fură urna funerară din crematoriu! Atunci, nimeni nu a aflat nimic, deşi presa vremii a tratat pe larg dispariţia urnei şi faptul că tocmai Cristian Vasile fusese interogat de poliţişti ca principal suspect!
După ce a furat urna, Vasile a înghiţit, puţin câte puţin, toată cenuşa Zarazei. Apoi, ar fi încercat să se sinucidă înghiţind terpentină, însă nu a reuşit decât să îşi ardă gâtul, pierzându-şi astfel vocea. Cert este că în 1944, pe la începutul iernii, şi Zavaidoc s-a îmbolnăvit grav de rinichi. Pe 31 decembrie a fost internat în Spitalul Fiantropia, cu blocaj renal, incurabil pe atunci. A murit în chinuri groaznice pe 13 ianuarie 1945 şi a fost înmormântat în cimitirul Mânăstirii Cernica. Cristian Vasile, concurentul său, a murit în iunie 1974. Este înhumat la Cimitirul Hipodrom din Sibiu, iar la înmormântarea sa au participat mai mulţi prieteni de odinioară, printre care cunoscuta interpretă Mia Braia, vechea sa colegă de scenă.
De pe urma celor doi au rămas doar vechile melodii lăutăreşti, păstrate pe discuri de ebonită şi versurile care sunt fredonate şi altăzi. Mai ales… „Zaraza”! „…Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza, / Cine te-a iubit ? / Câţi au plâns nebuni pentru tine, / Şi câţi au murit? / Vreau să-mi dai gura-ţi dulce, Zaraza, / Să mă-mbete mereu. / De a ta sărutare Zaraza, / Vreau să mor şi eu…”.

Comments

comments