Vremea se schimbă din nou: ninsori, lapoviță si frig! Meteorologii au anunţat ninsori, lapoviţă şi frig în toată ţara, astfel că vremea va fi mult mai rece decât perioada calandaristică.

Astfel, meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie anunță că vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în prima parte a lunii aprilie, în special în vestul şi nordul Romîniei, unde unde temperaturile vor fi foarte scăzute. În plu, meteorologii ANM avertizează că se vor semnala fenomene meteo precum ploile, lapoviţa şi ninsoarea.

La munte va ninge

Conform prognozei ANM, în zonele de munte va ninge, iar în București va ploua. De asemenea, ANM avertizează că în primele zile din această săptămână vremea va fi mai mult rece decât normalul acestei perioade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, luni, 5 aprilie, vremea se va ameliora din punctul de vedere al precipitaţiilor, însă va fi în continuare mult mai rece decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii aprilie în majoritatea zonelor din țară.

În ce zone din țară va ploua

Potrivit meteorologilor, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul acestei zile în centrul, estul şi sudul ţării, zonă unde pe arii restrânse va ploua slab, lucru care se ca întâmpla și în a doua parte a nopţii însă în regiunile vestice şi nord-vestice ale României.

Astfel, în Carpaţii Orientali şi Meridionali, mai ales la începutul zilei de luni, 5 aprilie, pe alocuri vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. În plus, vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări îndeosebi în zonele de munte, precum şi în regiunile nord-vestice, estice şi izolat în restul teritoriului.

Temperaturile scad și până la minus 5 grade Celsius

Temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între 7 şi 15 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade Celsius.

De asemenea, vor fi condiţii de ceaţă, iar spre sfârşitul nopţii se va depune brumă pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Transilvania, dar și în zonele de deal. În Capitală va ploua.

Prognoza meteo ANM marți, 6 aprilie 2021

Meteorologii ANM anunţă pentru marţi, 6 aprilie, tot frig. În vestul şi nord-vestul ţării vremea va fi deosebit de rece, cerul se va înnora şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie.

În restul teritoriului, vremea se încălzește şi va fi în general frumoasă. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 7 grade Celsius în Banat şi Crişana şi 18-19 grade în sudul Munteniei.

Prognoza meteo ANM miercuri, 7 aprilie 2021

Miercuri vom avem parte de vânt puternic şi vreme tot rece în toate regiunile țării, după cu anunță ANM. Potrivit meteorologilor ANM, temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 13 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse în tre -6 şi 3 grade Celsius.

La munte va ninge viscolit, în unele zone mai abundent. Vântul va avea intensificări care vor depăși la rafală, în zonamontanp, 80-100 dekilometri la oră. În București, cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, mai ales ziua, cu rafale de 45-55 de kilometri la oră. Vor fi posibile ploi slabe, iar temperatura va oscila între 0-13 grade Celsius.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI