Vreme instabilă până miercuri dimineaţă cu averse şi descărcări electrice

1,337 views

Marţi, 23 august, de la ora 10.00 până miercuri, 24 august, ora 06.00, instabilitatea atmosferică este accentuată.

În intervalul menţionat, îndeosebi în zona montană, precum şi în regiunile estice, sud-estice şi centrale, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Comments

comments