Premierul Viorica Dăncilă s-a trezit în mijlocul unui scandal în urma unei declarații pe care a făcut-o, joi, la Sinteza Zilei. „Am văzut atitudinea ei şi acest lucru ne-a creat o stare de tristeţe, pentru că probleme sunt în multe ţări, fiecare ţară îşi are problemele ei, dar şi le rezolvă pe plan intern. Nu vii să îţi pârăşti propria ţară şi să ceri să o judece alte 27 de ţări în plenul Parlamentului European” a spus premierul. „Acești oameni sunt autiști” a concluzionat ea.

Asociaţiile care apără drepturile persoanelor cu autism au anunţat că vor depune plângeri. “Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania, aceasta este o sesizare prin care Asociaţia Autism Europa Bistriţa vă solicită să luaţi măsurile impuse de lege pentru demnitari care jignesc mii de pacienţi cu autism şi utilizează un limbaj care instigă la dispreţ şi desconsiderare, lezând demnitatea umană”, i-a reproşat Ana Dragu, preşedinta unei asociaţii de profil din Bistriţa.

Ca urmare a acestor păreri, CNCD s-a autosesizat. Președintele CNCD, Asztalos Csaba, susține că persoanele publice care fac astfel de afirmații ar trebui să se retragă din viața publică și că instituția pe care o conduce s-a autosesizat.

Vineri, premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze pentru afirmațiile făcute joi seară.

Dăncilă precizează că prin comparația făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului.”・Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilități, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija și de susținerea noastră. Avem datoria să dovedim înțelegere și umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea” a afirmat prim-ministrul Dăncilă.

Șeful Executivului subliniază că doar printr-o atenție constantă acordată persoanelor cu dizabilități putem contribui la integrarea acestora în societate și punerea în valoare a calităților lor. ”M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăților pe care le întâmpină semenii noștri” a subliniat Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Guvernului.

Dăncilă și-a cerut scuze și prin viu grai, în fața jurnaliștilor.

”€Îmi pare rău, o să vedeţi în perioada următoare, nu am vrut să fac nicio analogie, dimpotrivă, pentru că întotdeauna am sprijinit persoanele cu probleme şi voi face acest lucru în continuare. Îmi pare rău că s-a făcut această analogie, nu a fost intenţia mea şi vă asigur că nu aş face acest lucru niciodată, am să iau legătura cu organizaţiile, am să sun personal şi am să le spun că nu a fost intenţia mea” a spus Viorica Dăncilă, la ieșirea de la bilanțul Poliției Române.

Premierul a vorbit și despre sesizarea la CNCD: ”Ştiu, am spus că voi face toate demersurile nu pentru a evita o sancţiune, ci pentru faptul că chiar îmi pare rău că s-a înţeles acest lucru şi empatizez total cu oamenii care au astfel de probleme. Am şi spus că mă voi implica ca să construiesc o strategie bună şi pentru astfel de persoane şi pentru alte persoane cu dizabilităţi care se confruntă cu probleme”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI