Vineri începe programul Rabla pentru electrocasnice. 500 de lei pentru televizoarele vechi

4,019 views

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat joi, 23 mai, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Remat Holding în Prahova, demararea programului Rabla pentru electrocasnice 2019. Programul, în valoare de 40 de milioane de euro, dublu față de anul trecut, va începe vineri, 24 mai.

Potrivit ghidului, care poate fi accesat AICI, finanţarea se acordă sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, denumite în continuare echipamente, după cum urmează:
– 200 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiență energetică A++;
– 300 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiență energetică A+++;
– 300 lei pentru mașini de spălat vase cu eficiență energetică A++;
– 400 lei pentru mașini de spălat vase cu eficiență energetică A+++;
– 400 lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire (A+++/ A++);
– 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiență energetică A++;
– 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiență energetică A+++;
– 200 lei pentru televizoare cu eficiență energetică A;
– 500 lei pentru televizoare cu eficiență energetică A+.

Pentru detalii accesați site-ul https://www.afm.ro/rabla_electrocasnice.php

Înscrierile în program se vor face direct la magazinul din care se va achiziționa echipamentul electric sau electronic de uz casnic (inclusiv online), iar predarea echipamentului vechi se va face la momentul livrării celui nou-achiziționat.

Comments

comments