81 de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina vor efectua, în perioada 18 mai – 15 august, stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Pentru 32 de fete şi 49 de băieţi aceasta a fost prima din cele aproape treisprezece săptămâni de practică pe care o vor efectua în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Acestora li s-a urat bun venit şi le-au fost prezentate regulile de comportare şi protecţie în contextul măsurilor specifice stării de alertă, după care au fost repartizaţi structurilor unde vor dobândi cunoștințe teoretice și practice necesare în exercitarea profesiei.

Pe perioada stagiului de practică, fiecare dintre elevi se va afla sub îndrumarea unui poliţist cu experienţă, un tutore, care are rolul de a sprijini aprofundarea cunoştinţelor de specialitate.

Comments

comments