Viitori polițiști, în practică la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș

1,909 views

124 de studenți care urmează cursurile Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” vor efectua, timp de aproape o lună de zile, stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Astăzi, tineri viitori polițiști s-au prezentat la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, unde urmează să își pună în valoare cunoștințele teoretice și practice acumulate la orele de curs.

Aceştia sunt 40 din anul I, 36 din anul al II-lea, 31 din anul al III-lea şi 17 din anul al IV-lea. Pentru cei din primul an, aceasta reprezintă prima întâlnire cu aspectele practice ale muncii de poliție. Cei 59 de băieți și 65 de fete își vor desfășura activitatea în cadrul tuturor structurilor inspectoratului, corespondente profilelor pentru care au optat.

”Pe perioada practicii, fiecare dintre studenți se va afla sub îndrumarea unui tutore, un poliţist cu experienţă, care are rolul de a împărtăși cu acesta din tainele meseriei de polițist, majoritarea studenţilor fiind planificaţi să desfăşoare activităţi de practică în structurile operative. Le urăm mult succes viitorilor polițiști!”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments