VIDEO! Salvator și în timpul liber! Polițist din Argeș, eroul zilei!

”Ajutorul dat semenilor este în natura umană!”. Așa a considerat agentul șef principal Leonard Anghel, din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, care se întorcea în această dimineață spre casă, după schimbul de noapte, când a avut nenorocul de a observa un accident rutier, la scurt timp după producere.

”În această dimineață, la scurt timp după producerea unui accident cu pieton, pe str. Calea Câmpulung din municipiul Pitești, colegul nostru, Agent Șef Principal Anghel Leonard se întorcea spre domiciliu, după tura de noapte.

Anii de serviciu l-au ajutat să nu se piardă cu firea, așa că a oprit imediat, pentru a ajuta victima, o femeie de aproximativ 40 de ani, ce fusese lovită de un autoturism. Conducătorul auto era și el sub imperiul emoțiilor puternice. Polițistul a asistat-o pe femeie, observând că este conștientă, și a sunat la 112 pentru a anunța evenimentul și a chema un echipaj medical.

În scurt timp, la fața locului au sosit și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care de întorceau de la o activitate, iar împreună au asigurat locul faptei până la sosirea polițiștilor rutieri.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, conștientă.

Felicităm pe colegii noștri pentru implicarea de care au dat dovadă, și, astfel, pentru exemplul oferit!”, transmite Florin Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here