Ieri, 27 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au depistat, în flagrant delict, doi tineri, de 18 ani, respectiv 20 de ani, în timp ce ar fi comercializat droguri de mare risc.

În cursul zilei de 27 aprilie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat o activitate de prindere în flagrant delict, în județul Mehedinți, fiind depistați doi tineri, care ar fi oferit spre vânzare 1.500 de comprimate, susceptibile a fi droguri de mare risc. De asemenea, asupra celor doi, au mai fost descoperite alte 500 de comprimate.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2019, cei doi, ajutați de o persoană din afara țării, ar fi introdus și comercializat, pe teritoriul țării noastre, MDMA.

Persoanele au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Pitești, iar, după administrarea probatoriului, tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie dispuse măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Comments

comments