VIDEO! Mircea Diaconu, declaraţie dură în Parlamentul European privind adoptarea ordonanţelor

9,097 views

Modificarea Codului Penal şi protestele din stradă au fost subiecte dezbătute în Parlamentul European. Despre situaţia din România a vorbit şi europarlamentarul Mircea Diaconu, care precizează că „România trebuie să-şi găsească singură calea”.

„Am luat cuvântul în plenul Parlamentului European ca independent, nu reprezint niciun partid și niciun grup de interese politice. Am ținut să subliniez că România este un stat democratic și ca atare are toate mijloacele pentru a rezolva actuala criză. Iar într-o democrație e normal să guverneze cei care au obținut majoritatea în alegeri, e normal ca oamenii să-și exprime nemulțumirile și e normal ca cei aflați la putere să ne asculte și să ne reprezinte pe toți.
Dar ceea ce m-a supărat cel mai mult a fost un fel de amenințare din partea Comisarului Timmermans asupra României. Resping categoric orice intervenție asupra țării. De aceea i-am cerut să lase România în pace să-și găsească singură calea. Numai dacă sunt ale noastre, soluțiile pot fi de durată și constructive”, a scris Mircea Diaconu pe pagina sa de Facebook.

Comments

comments