VIDEO! Imagini foarte frumoase și rare cu un huhurez mare în căutarea prăzii, filmat într-o pădure din Parcul Național Piatra Craiului. Fauna din parc este permanent monitorizată de specialiștii Romsilva.

Huhurezul mare, Strix uralensis, este o pasăre de pradă cu habitatul în zonele împădurite din nordul și zona central-estică a Europei. România are una dintre cele mai dezvoltate populații de huhurez mare din Europa.

Are dimensiuni medii, cu o lungime a corpului de aproximativ o jumătate de metru și o anvergură a aripilor de peste un metru. Penajul este gri spre maroniu, cu striații, iar ciocul este galben. Pândește prada de pe crengile de la înălțime și se hrănește cu rozătoare, mamifere și păsări de dimensiuni mici.

Credit video: Mircea Verghelet, Parcul Național Piatra Craiului

Comments

comments