VIDEO! Două femei din Argeș, prinse în flagrant, în timp ce furau din buzunarul unui bătrân. În această după-amiază, în municipiul Pitești, un jandarm care se afla în timpul liber a surprins, în autobuzul nr. 2 cu direcția centru – Bascov, două femei care sustrăgeau o sumă de bani din buzunarul unui bărbat în vârstă de 69 de ani.

Jandarmul a reușit să rețină una dintre femei, domiciliată în comuna Bascov, și să solicite în sprijin un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu. La fața locului a sosit în scurt timp echipajul de jandarmi, iar în urma verificărilor efectuate au găsit asupra femeii suma de 200 de lei, bani pe care bărbatul susținea că îi aparțin. Pe numele femeii au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, art. 229 Cod Penal. Cercetările în acest caz au fost preluate de către polițiștii din cadrul Secției 2 Pitești.

În final, cei 200 de lei au fost returnați proprietarului de drept, acesta mulțumindu-i jandarmului aflat în timpul liber pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

Comments

comments