Video! Cioban din Argeș, dat dispărut, găsit de polițiști. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au fost sesizați, în cursul serii trecute, prin intermediul numărului unic de urgență 112, despre plecarea voluntară a unui bărbat de 59 de ani, domiciliat în Corbi, de la stâna din localitatea Rătești, unde lucra.

Din verificări s-a stabilit că cel în cauză ar fi plecat de la stână în noaptea de 14 spre 15 aprilie, fără a mai reveni.

Activitățile de căutare s-au desfășurat permanent, inclusiv cu ajutorul cetățenilor, iar în cursul acestei dimineți bărbatul a fost găsit pe un câmp, pe raza aceleiași localități, la aproximativ 4-5 km de stână, fiind conștient, dar slăbit.

”Din verificările efectuate a reieșit faptul că bărbatul nu a fost victima niciunei infracțiuni. Acesta a fost preluat de un echipaj medical, în vederea evaluării stării de sănătate, transportului la spital și acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments