VIDEO! Botezuri sparte de jandarmi, în Pitești. Patroni amendați pentru organizarea evenimentelor

0
3737

Acțiunile jandarmilor s-au desfășurat în întreg weekendul pe raza județului Argeș, constatându-se 74 de sancțiuni contravenționale prevăzute de legea 55/2020 – 20 de amenzi în valoare de 15.250 lei și 54 de avertismente scrise.

Sâmbătă, 31 octombrie, jandarmii argeșeni au constatat ca într-un local din comuna Bascov (restaurant Heaven) se afla în desfășurare un botez, activitate interzisă în actualul context pandemic. Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru contravenția săvârșită, activitatea fiind întreruptă de jandarmi, iar toate cele 35 de persoane care participau la eveniment au părăsit localul.

Duminica, pe 1 noiembrie, într-un local din municipiul Pitești, jandarmii argeșeni au întrerupt un alt botez la care participau 40 de persoane cu încălcarea normelor legale în vigoare. Jandarmii au descoperit organizarea petrecerii după un live postat pe Facebook-ul restaurantului Casa Boierului. De asemenea, administratorul localului a fost sancționat contravențional cu 3.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here