VIDEO! Astăzi este Ziua Internațională a Rangerilor, ”gardienii” care protejează parcurile naţionale şi naturale din întreaga lume

La mulți ani, Rangeri! Astăzi este Ziua Internațională a Rangerilor, o sărbătoare marcată de 63 de asociații ale rangerilor din 46 de țări, inclusiv din România. Este sărbătoarea dedicată profesioniştilor care protejează, prin activitatea lor, patrimoniul natural şi cultural al parcurilor naţionale şi naturale din întreaga lume.

Ziua Internațională a Rangerilor a fost proclamată oficial în 2007 de Federația Internațională a Rangerilor, vicepreședintele acestei presigioase organizații fiind un reprezentant al României, Florin Hălăştăuan, membru al Asociației rangerilor din România.

În țara noastră, Ziua Internațională a Rangerilor este marcată de cinci ani.
Avem peste 180 de colegi rangeri la cele 22 de parcuri naționale și naturale, colegi care se implică în conservarea şi protejarea patrimoniului natural, cultural şi istoric de pe raza ariilor naturale protejate, în supravegherea ecosistemelor şi a tuturor activităţilor care se desfăşoară pe teritoriul parcurilor, participă la acţiuni de salvare a persoanelor aflate în dificultate, îndrumă şi monitorizează turiştii pe teritoriul parcului şi organizează activităţi educative. (sursa Facebook: Regia Nationala a Padurilor – Romsilva)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.