VIDEO! Argeșenii pot negocia gratuit cu băncile și IFN-urile. Află ce trebuie să faci!

0
906

În ultimii cinci ani, peste 2.000 de consumatori din România au obținut de la bănci și IFN-uri, cu ajutorul CSALB, reducerea sau eliminarea comisioanelor, diminuarea dobânzilor, scăderea ratelor la credite sau chiar ștergerea întregului sold rămas de achitat. Unii consumatori au obținut reduceri de zeci de mii de euro, CHF sau lei din datoria pe care o aveau de achitat către bancă.

Începând cu martie 2016, beneficiile obținute în urma negocierilor dintre consumatori și bănci, prin intermediul CSALB sunt de aproximativ 5 milioane de euro, media pentru fiecare caz soluționat fiind de 3.700 de euro în 2020.

Anul trecut aproape 2.500 de români s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). 392 de consumatori din Argeș au solicitat în 2020 și primele 8 luni din 2021 o negociere cu banca sau IFN-ul pentru contractele aflate în derulare, județul Argeș fiind al doilea din țară (după București) ca număr de cereri transmise către CSALB.

Caravana online a CSALB își propune să informeze consumatorii de servicii financiare despre posibilitățile și avantajele pe care le aduce concilierea față de soluționarea problemelor în instanță.

Câteva exemple despre ce au obținut piteștenii ale căror cereri de negociere au fost acceptate de bănci:

  • E. a solicitat ajutor din partea băncii având în vedere că are un venit de 820 lei, că are probleme de sănătate și codebitorul a decedat. Avea un credit de nevoi personale. Comerciantul a șters integral datoria consumatoarei în cuantum de 11.240 lei.
  • F. a solicitat băncii 8.000 lei pentru a închide un litigiu pe care-l avea cu instituția de credit în instanță. Este vorba despre un credit de nevoi personale, iar litigiul privea clauzele considerate abuzive din contract. Litigiul din instanță s-a închis ca urmare a hotărârii agreate în cadrul CSALB, prin care consumatoarea a primit cei 8.000 de lei.
  • A.G a solicitat restructurarea creditelor pe care le avea în relație cu banca. Deține 4 produse: credit ipotecar, credit de nevoi personale, un overdraft și un card de credit. Nu a mai putut plăti ratele fiindcă a rămas fără serviciu și a ajuns să fie executat silit. S-a reangajat, iar acum poate achita datoria. În cadrul CSALB a obținut restructurarea creditelor, cu condiția să plătească în 24 de luni cheltuielile de executare silită, precum și 6% din suma datorată băncii în temeiul contractelor de credit.
  • Z. a solicitat găsirea unei soluții pentru rezolvarea situației în care se afla, având în vedere litigiul cu banca în cadrul procedurii de dare în plată. Este vorba despre un credit de nevoi personale garantat cu ipotecă. S-a obținut în cadrul CSALB următoarea soluție, cu condiția renunțării de către consumator la darea în plată: eliminarea pe viitor a comisionului de administrare credit în cuantum de 1.820 euro; restituirea de către bancă a comisionului de administrare credit încasat de la acordare până la notificarea de dare în plată, în cuantum de 3.150 euro; renunțarea de către bancă la 30% din dobânzile restante, respectiv la 992 euro; banca renunță la încasarea comisionul de administrare din perioada dării în plată, respectiv la 1.190 euro. Consumatorul va achita capitalul restant rămas după diminuarea acestuia, diferența de 70% din dobânzile restante, precum și primele de asigurare. Pentru implementarea soluției s-a semnat un act adițional.
  • I. a solicitat recuperarea prejudiciului cauzat de neprocesarea de către bancă a unui ordin de plată prin care se achita contravaloarea unor acțiuni la o societate comercială. Banca a fost cea care a îndrumat consumatorul către CSALB, iar soluția a fost achitarea de către comerciant a sumei de 75.000 lei.

Cererile pot fi trimise online, direct de pe site-ul www.csalb.ro, iar întreaga procedură de conciliere cu banca sau IFN-ul este gratuită pentru consumatori și nu durează mai mult de 90 de zile. Negocierea este intermediată de conciliatorii Centrului și prin email sau telefon, acest lucru fiind folosit mai ales în perioada pandemiei, când nu a fost posibilă întâlnirea fizică.

Consumatorii care trimit cereri către CSALB sunt sfătuiți să atașeze și documente care să justifice dificultățile lor financiare, scăderea veniturilor sau creșterea cheltuielilor. Dacă banca/IFN-ul acceptă cererea, este desemnat un conciliator care, în urma discuțiilor dintre părți, va propune la final o soluție de rezolvare a situației semnalate. CSALB lucrează în acest moment cu 19 conciliatori care sunt printre cei mai buni specialiști în drept și domeniul financiar-bancar din țară. Conciliatorii sunt profesori universitari, avocați renumiți și foști judecători.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here