Victoria, gâsca rănită în România, a zburat 5.700 de kilometri și a ajuns în locurile de cuibărit din Siberia

La începutul anului Emilia, una din cele 10 gâște cu gât roșu a fost braconată înainte de a ajunge în gospodăria unde a fost găsită de autorități, potrivit datelor transmise de emițătorul prin satelit pe care pasărea îl purta.

La scurt timp, localnicii din comuna Mihail Kogălniceanu îi anunțau pe biologi Emil Todorov și Sebastian Bugariu, care se aflau în zonă, despre existența unui alt exemplar de gâscă cu gât roșu rănit. Pasărea a fost recuperată și a ajuns la medicii veterinari de la Fundația Visul Luanei, singurul centru de reabilitare a animalelor sălbatice din București. După ce s-a recuperat, gâsca cu gât roșu a primit și un nume, Victoria, dar și un emițător nou, donat de cei de la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Pe 20 februarie, biologul Emil Todorov, împreună cu cei de la Fundația Visul Luanei, a mers în județul Ialomița pentru a elibera pasărea. Locul nu a fost întâmplător ales. În zonă se afla un stol de gâște cu gât roșu. „Era foarte important ca pasărea să fie eliberată aproape de un stol, să îl găsească repede și să zboare împreună cu celelalte gâște cu gât roșu. Am avut ceva emoții, dar Victoria a găsit repede stolul și nu au fost probleme de acomodare. A stat 20 de zile în județul Ialomița, iar apoi a plecat spre cartierele de cuibărit din tundra Siberiei – a declarat managerul de proiect din partea SOR pentru proiectul dedicat gâștelor cu gât roșu „Life for Safe Flight” Emil Todorov.

Gâsca cu gât roșu Victoria, monitorizată prin satelit în cadrul proiectului „Life for Safe Flight”, a avut nevoie de aproape 3 luni pentru a ajunge din România în locurile de cuibărit din nordul îndepărtat al Siberiei. În total a zburat 5.700 de kilometri în 82 de zile până în peninsula Taimîr, unde a ajuns pe data de 30 mai.

Victoria și-a început migrația de primăvară pe data de 9 martie, atunci când a plecat din Insula Mare a Brăilei. Ea a zburat peste Mare Neagră, înspre Peninsula Crimeea, din Ucraina, unde a făcut primul popas.

Următoarea oprire a fost în Districtul Kalmîkia, unde a stat până pe data de 21 martie. A treia oprire, zonele umede din nord-vestul Kazahstanului, reprezintă cea mai importantă zonă de popas pentru gâștele cu gât roșu. Aici, Victoria a stat aproape 2 luni și s-a alimentat pentru ultimul și cel mai important zbor. Pe 2 iunie, după 2.200 de kilometri parcurși, Victoria a ajuns la destinația sa finală, peninsula arctică Taimîr, una din zonele foarte cunoscute de reproducere a speciei.

Datorită restricțiilor de deplasare impuse în Rusia și Kazahstan odată cu pandemia de COVID-19, presiunea vânătorii a fost minimă în acest an, lucru care a permis păsărilor să treacă cu succes prin zonele de vânătoare altfel riscante.

Monitorizarea gâștelor cu gât roșu se desfășoară în proiectul „Life for Safe Flight”, finanțat prin  programul LIFE. Proiectul LIFE16 NAT/BG/ 000847 implică organizații din toate țările aflate pe ruta de migrație a gâștelor cu gâtul roșu: Rusia, Kazahstan, Ucraina, România, Bulgaria. În România sunt implicate SOR, AGVPS, Ministerul Mediului și Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Puteți urmări deplasările gâștelor cu gât roșu pe site-ul proiectului savebranta.org.

Dacă ți-a plăcut, distribuie!

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.