Vicepremierul Dragnea, huiduit la Pitești de foștii angajați de la Arpechim

Prezent astăzi la Pitești, pentru distribuirea unui număr de 15 microbuze școlare, vicepremierul Liviu Dragnea a fost huiduit de foștii angajați de la Arpechim, care au venit să protesteze chiar în Piaţa Vasile Milea, locul unde avea loc ceremonia de „decernare“ a celor 15 microbuze. Disponibilizaţii de la Arpechim reclamă de multă vreme faptul că sunt obligați să returneze către OMV sumele de care au beneficiat sub formă de ”prime de murături”. Mai mult, oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că instanţa a dat câştig de cauză patronatului (definitiv şi irevocabil), ei riscând să fie executaţi silit pentru recuperarea banilor. Unul dintre protestatari spunea că are de dat înapoi 30.000 lei (300 milioane lei vechi). Cu toţii însă consideră că aceste prime au fost acordate în conformitate cu prevederile contractuale, iar Guvernul trebuie să-i apere.
 
 
Deşi vicepremierul a încercat să-i liniștească pe protestatari, promițându-le că se va căuta o soluţie la nivelul Guvernului, mai mulţi dintre aceștia au cerut o rezolvare mai rapidă a situaţiei deoarece „vin alegerile şi să ştim şi noi cu cine o să votăm“, a spus unul dintre protestatari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.