Vicele Ionică a înfrânt ANI la Înalta Culte de Casație și Justiție

640 views

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul în procesul dintre Cornel Ionică, viceprimar al Piteștiului, şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

După mai bine de trei ani de judecată, ÎCCJ a respins recursul ANI și a decis că viceprimarul Cornel Ionică nu s-a aflat în incompatibilitate, așa cum susținea ANI.

 

Ionică fusese acuzat pentru perioada 2009 – 2012, în care, fiind şi consilier local, şi viceprimar, a făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal 2000 SA Piteşti, societate subordonată Consiliului Local.

 

Cornel Ionică a atacat decizia ANI și a câştigat primele faze procesuale, iar ANI a făcut recurs. Ieri însă a fost pronunțată decizia definitivă şi irevocabilă.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI