Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că în noiembrie şi decembrie 2019 Guvernul a alocat 76,7 milioane lei pentru tronsoanele 1 şi 2 din drumul expres Craiova – Piteşti.

”Sunt evoluţii foarte bune pe tronsonul 2, în noiembrie am semnat toate ordinele de începere pe toate cele 22 de secţiuni din tronsonul 2, pe cei 40 km de autostradă şi sunt şanse foarte mari ca antreprenorul să finalizeze variantele ocolitoare de la Balş, respectiv de la Slatina, înainte de termenul stabilit, care este iunie 2021, lucru pe care îl vom verifica astăzi împreună cu reprezentanţii companiei Ford pe teren”, a declarat ministrul Bode.

Acesta a afirmat că lucrările pentru tronsoanele 3 şi 4 au fost scoase la licitaţie, iar termenul de depunere a ofertelor este 24 februarie. ”Noi, ca beneficiar, am respectat clauzele contractuale şi am plătit avansul pentru toate cele trei sectoare din tronsonul 1. Îi vom transmite antreprenorul să se mobilizeze”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Comments

comments