Veşti bune de la ANPC pentru toţi românii care au datorii

974 views

Protecţia Consumatorilor a publicat recent un nou proiect de lege pentru datornici, care prevede 6 luni de graţie pentru toţi românii care ajung în situaţia de executare silită.

Sunt eliminate, de asemenea, o serie de clauze abuzive şi se introduce comisionul unic.

ANPC a pregătit un proiect de OUG pe care l-a postat pe site-ul său. Proiectul restrânge sfera viitorilor beneficiari ai legii dării în plată prin adresabilitatea juridică: beneficiari sunt consumatorii, nu persoanele fizice.

În plus, debitorul este păsuit 6 luni de la executarea silită, putând să îşi găsească singur un cumpărător pentru casa pe care nu o mai poate plăti, potrivit Economica.net.

De legea care va rezulta după promulgarea acestui proiect legislativ vor trebui să ţină cont atât viitoarea lege a conversiei creditelor din valută în lei, cea a insolvenţei persoanelor fizice şi mai ales legea dării în plată.

Una dintre cele mai importante modificări ale proiectului este că în situaţia premergătoare declarării scadente a creditului sau a executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului vânzarea bunului imobil ipotecat direct de către consumator, iar creditorul acordă acest drept pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.

Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente contractelor de asigurare încheiate şi, după caz, dobânda penalizatoare, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Comisionul unic va fi stabilit îintr-un cuantum care să reflecte în mod corect costurile suportate de creditor pentru furnizarea serviciului prestat la cererea consumatorului.

Comments

comments