Veste proastă pentru toți românii care vor un credit bancar

Banca Naţională a României discută cu băncile posibilitatea de a limita gradul de îndatorare a populaţiei, pe un model care a mai fost aplicat până în 2007 de BNR. În prezent, există bănci care acordă credite utilizând un grad de îndatorare de până la 70%. Aceasta înseamnă că un client poate accesa un împrumut a cărui rată să ajungă până la 70% din salariul său lunar.

Florian Neagu, directorul adjunct al Direcției de Stabilitate din BNR a atras atenția că viteza de creștere a creditării populației raportată la PIB a depășit de câteva trimestre pragul de semnal impus de Uniunea Europeană. Potrivit economica.net, într-un interviu recent, directorul Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză a arătat că BNR se gândește la un set de norme care să plafoneze gradul de îndatorare al persoanelor fizice la 55% din venituri. Dacă nu se introduce cât mai curând, măsura ar putea deveni prociclică si nu ar mai avea rost, spun surse din piață.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here