Veste bună pentru românii care doresc să lucreze de acasă! Guvernul introduce tele-munca

Guvernul vrea legiferarea unui nou contract de muncă, de tip teleworking, respectiv munca de la distanţă folosind tehnologia informaţiei, potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii publice de Executiv. Potrivit documentului, pentru categoriile de locuri de muncă în care se utilizează tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, proiectul de act normativ instituie un drept şi nu o obligaţie, în sensul stabilirii consensuale de către părţi a locului de desfăşurare a activităţii salariatului.

În prezent, un element obligatoriu al contractului individual de muncă îl constituie locul muncii. Potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006, prin loc de muncă se înţelege locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii.

De asemenea, Codul muncii prevede şi posibilitatea de a lucra de acasă cu contract de muncă la domiciliu, însă principala particularitate a acestui contract de muncă este că atribuţiile de serviciu se execută la domiciliul salariatului, locul muncii fiind în această situaţie domiciliul acestuia.

Măsura de reglementare a activităţii de tele-muncă este prevăzută în programul de guvernare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.