Bilanțul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor Argeș în anul 2013: La data de 31 decembrie 2013, la nivelul județului Argeș au fost înregistrate 651.148 de persoane, din care 542.585 peste 18 ani și 15.907 persoane restanțiere (cu actul de identitate expirat).
 
Conform lui Viorel Badea, şef Serviciu Evidenţa Persoanelor Argeş, cei mai mulţi argeşeni care au buletinul expirat nu ştiu acest lucru dintr-un motiv foarte simplu: nu şi-au mai verificat de mult data la care le expiră actul de identitate. Aşa că, o simplă verificare vă poate scuti de surpriza neplăcută de a vă trezi că aveţi buletinul expirat. Pentru anul 2014, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș își propune realizarea unei aplicații informatice prin care certificatele constatatoare ale copiilor născuti și ale persoanelor decedate în unitățile spitalicești să fie înaintate în format electronic către oficiile de stare civilă. 
 
Buletine cu cip
 
Anul acesta vor intra în vigoare și controversatele și noile buletine care vor avea integrate cip-uri. ”Termenul de valabiliatte va scădea de la 10 la 5 ani, pentru că vor avea acel cip, ca la Pașapoarte. Cartea de Identitate va avea dimensiunile permisului de conducere, informațiile pe catre le va conține vor fi aceleași. Una dintre variantele CI este ca pe cip să se regăsească și infromații de pe carnetul de sănătate. Cu toate astea, e bine de rețint că omul va putea opta pentru oricare dintre cele trei tipuri de CI. Prețul nu a fost încă stabilit”, a mai spus Viorel Badea, şef Serviciu Evidenţa Persoanelor. 
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI