Verde la educaţie pentru circulaţie. Poliţia Română şi Lidl continuă campania de educaţie şi prevenţie

Poliţia Română şi Lidl lansează, la nivel naţional, a patra ediţie a campaniei de educaţie şi prevenţie rutieră, „Verde la educaţie pentru circulaţie”

Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 şi 10 ani sunt invitaţi să participe la o lecţie interactivă de circulaţie rutieră, susţinută de poliţişti.

Prima parte a lecţiei de educaţie rutieră va fi reprezentată de secţiunea teoretică, în care cei mici vor afla toate informaţiile despre semnele de circulaţie, ce înseamnă fiecare, dar şi cât de important este să fie atenţi la trafic.

Cea de-a doua parte va cuprinde o sesiune interactivă, unde copiii vor fi invitaţi să aplice cunoştinţele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulaţie rutieră în cadrul unui orăşel miniatural. La final, toţi participanţii vor fi răsplătiţi cu premii.

Evenimentul va avea loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.