Scriitorul Varujan Vosganian va susține joi, 15 februarie, la ora 13.00, la Colegiul Național I. C. Brătianu, conferința cu tema FRUMUSEȚEA RĂNITĂ A POEZIEI.
Conferința face parte din Proiectul Biblioteca Te Citește, proiect gândit de Biblioteca Județeană Argeș, care își propune ca, și anul acesta, să se dueleze în metafore cu generația digitală. Provocarea merită acceptată, pentru că limbii literare i-au dispărut prospețimea și parfumul, pentru că limba română în general –・că-i vorbită, că-i scrisă –・este bruscată, brutalizată până la epuizare. Colonizarea minții trece și prin colonizarea limbii, iar inocenții sunt primele ei victime entuziaste.
Varujan Vosganian este autorul a 5 volume de poezie și a 3 cărți de proză, traduse în peste 20 de limbi străine. Pentru romanul ”Cartea Șoaptelor” a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură de Uniunile Scriitorilor din România, Armenia și Israel.