Valul de aer cald care a venit dinspre centrul Europei a acoperit și România.
„O vreme deosebit de caldă, așa cum menționam de la mijlocul acestei săptămâni și care va fi de interes și la finalul acestei săptămâni cu valori de temperaturi în creștere. Dacă mâine contăm pe maxime de până la 13-14 grade vine vineri sâmbătă chiar maxime de 17 grade în special în regiunile extracarpatice, cu o maximă și în Capitală care să se apropie de 14-15 grade.
Așadar, o vreme mult mai caldă pentru perioada în care ne aflăm și vorbim de abateri termice pozitive mai mari de 10 grade față de normalul termic al perioadei din calendar.
Vorbim de precipitații care să fie predominant sub formă de ploaie, însă în cantități neînsemnate și cu caracter local” a anunțat Elena Mateescu, director ANM.