Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 27 iulie – 7 august 2015, în cadrul programului cultural – educaţional „Vacanţa de vară… la ţară!” tabăra de pictură “Arta icoanelor pe sticlă”, ediţia a V-a, sub coordonarea meşterului popular, Elena Băniceru.

 

Arta pictării icoanelor pe sticlă este cu atât mai frumoasă și interesantă cu cât rafinamentul artistului se îmbină cu fragilitatea suportului. Încărcate de lumină și, parcă, însuflețite de sentimente, aceste creații pătrunse de har exprimă gravitate sacră, blândețe și înțelepciune izvorâte din sufletul țăranului român.

Dintotdeauna, iconarii au surprins în picturile lor chipuri și personaje familiare, scene și motive tradiționale; toate acestea, împreună, le-au transformat în veritabile documente artistice și religioase care se dovedesc, în continuare, necesare în cultura românilor creștin-ortodocși.

La atelierul de icoane pe sticlă vor participa elevi de la şcoli şi grădiniţe din judeţul Argeş. Deschiderea va avea loc luni, 27 iulie, la orele 10.00, în parcul domeniului Goleşti.

Comments

comments