După mai bine de 20 zile de agonie, Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România şi fost director general al Uzinei Dacia, s-a stins din viaţă în această seară. Fusese spitalizat şi operat de urgenţă după ce a suferit un atac cerebral masiv și s-a luptat pentru viață până în ultima clipă. Din păcate însă, pentru el și pentru societatea argeșeană, pentru întreaga lume a constructorilor de automobile din România, a pierdut lupta cu moartea!

Avea 74 de ani, aproape 50 dintre ei dedicați Uzinei Dacia, unde a intrat în viața profesională imediat după absolvirea facultății, la Universitatea Politehnică din București, în 1968. După 1989 a contribuit decisiv la privatizarea uzinei de la Colibași și la drumul său spre succes și statutul de cel mai mare exportator al României.

În 2004, a fost decorat de statul francez cu distincția Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare iar în 2012, de statul roman, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Comments

comments