Uzina Dacia din Mioveni oprește producția până pe 5 aprilie! Peste 13.500 de angajați intră în șomaj tehnic

Uzina Dacia din Mioveni oprește producția până pe 5 aprilie! Peste 13.500 de angajați intră în șomaj tehnic. Ion Iordache, vicepreședintele Sindicatului Automobile Dacia, a anunțat că uzina Dacia se închide temporar de joi, 18 martie, până pe 5 aprilie. Salariații vor fi plătiți, conform contractului colectiv de muncă, cu 85% din salariu.

”Uzina se închide de mâine dimineață. Închiderea temporară e pentru a-i proteja pe angajați, uzina avea suficiente comenzi, nu aceasta a fost problema. Vom avea discuții zilnic cu administrația uzinei pentru a vedea cum îi putem proteja pe angajați după 6 aprilie, când începe lucrul”, a declarat Ion Iordache.

La Dacia nu există niciun caz de Coronavirus, precizează Iordache. ”Însă există angajaţi care au luat contact cu oameni din zone cu probleme şi care acum stau izolaţi la domiciliu”, mai declară reprezentantul sindicatului de la Automobile Dacia.

COMUNICAT DE PRESĂ emis de conducerea companiei

Bucureşti, 18 martie 2020

GROUPE RENAULT ROMÂNIA SUSPENDĂ ACTIVITATEA DE FABRICAȚIE LA MIOVENI

În contextul propagării virusului COVID -19 la nivel global, activitatea de producție de la uzinele din Mioveni va fi întreruptă, începând de joi, 19 martie, până în data de 5 aprilie 2020.

Compania anticipează că activitatea comercială va fi reluată rapid după încheierea crizei sanitare. La momentul respectiv, vor fi implementate măsuri corespunzătoare, în acord cu partenerii sociali, ceea ce va permite companiei să răspundă cererii comerciale.

Angajații și partenerii de business vor fi informați despre activitățile Groupe Renault România și redemararea producției prin intermediul canalelor de comunicare ale companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.