Ursula von der Leyen a ajuns în România. Imagini inedite postate de Nicușor Dan

Foto: Facebook Nicusor Dan

Președintele României, Nicușor Dan: ’’Astăzi i-am urat bun venit pe țărmul Mării Negre doamnei Președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Țara noastră are o importanță strategică deosebită pentru securitatea europeană și euro-atlantică, iar România își îndeplinește cu responsabilitate rolul de stat membru al UE și de Aliat NATO pe Flancul Estic.

Vizita noastră comună de astăzi reflectă, de asemenea, importanța geostrategică a Portului Constanța, atât ca nod logistic comercial și militar, cât și din perspectiva viitoarelor eforturi de reconstrucție a Ucrainei.

Am subliniat cu această ocazie necesitatea operaționalizării Hubului de Securitate Maritimă la Marea Neagră, ca parte a Strategiei UE pentru Marea Neagră.

Suntem preocupați să folosim cât mai eficient resursele europene, inclusiv prin Planul #Readiness2030 și instrumentul SAFE, pentru extinderea capabilităților noastre militare, modernizarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare’’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.