UPIT găzduiește Congresul Matematicienilor Români, 30 iunie – 5 iulie 2023, la Pitești

Academia Română – Secţia de Ştiinţe Matematice, Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române (IMAR), Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Piteşti şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR) organizează în perioada 30 iunie – 5 iulie 2023, la Piteşti, în cadrul universității, al 10-lea Congres al Matematicienilor Români.

Evenimentul științific de anul acesta are o semnificaţie specială, fiind a 10-a ediţie. Tematica abordată dorește să ilustreze realizări de excepţie ale matematicii româneşti în ultimul secol.

La ediția din acest an s-au înscris peste 400 de participanți de renume internațional, matematicieni români din țară și diaspora, precum și străini din peste 25 de țări, cu o lungă şi susţinută colaborare cu matematicieni români.

Congresul organizat anul acesta la Universitatea din Pitești denotă realizările de top ale comunităţii academice piteştene și contribuie major la creşterea vizibilităţii matematicii româneşti, la dezvoltarea colaborării matematicienilor români cu diaspora şi specialiști străini în domeniu, precum şi la promovarea în spațiul internațional a culturii româneşti de excelenţă.

Festivitatea de deschidere a congresului este programată vineri, 30 iunie 2023, ora 15:00. În cadrul ceremoniei se acordă „Premiul Nicolae Dinculeanu”, oferit de Secția de Științe Matematice a Academiei Române, o dată la patru ani, unui tânăr matematician (sub 40 de ani) cu realizări remarcabile.

Totodată, cu sprijinul Filialei Argeş a SSMR, se organizează și o conferinţă satelit intitulată „Conferinţa naţională de problemistică şi didactică matematică”, adresată profesorilor din învăţământul preuniversitar.

O zi deosebită este sâmbătă, 1 iulie, cu o nouă serie de evenimente:

  • La ora 9:00 are loc ceremonia de deschidere a primei ediții a Balkan Mathematics Conference http://imar.ro/~bmc/, urmate de conferințe regionale de matematică inițiate de European Mathematical Society
  • La ora 15:00 este programată conferința plenară a profesorului Artur Avila de la Universitatea din Zürich, Elveția, medaliat Fields; (Medalia Fields este echivalentul Premiului Nobel pentru matematică)
  • La ora 19:30 se desfășoară o masă rotundă pentru stimularea colaborării româno-americane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.