Update! Au avut două percheziții în Argeș, dintre care una în Pitești și una în Ștefănești. Potrivit unor surse, accesoriile pentru arme căutate de poliţişti sunt amortizoare de sunet, transportate prin colet din afara ţării. Amortizoarele sunt interzise la noi în ţară, iar persoanele cercetate de poliţişti le pot folosi fie în activităţi de braconaj, fie la vânzarea pe piaţa neagră. Cel puțin unul dintre suspecți, unde au avut loc percheziții, este detonator autorizat de armă.

În această dimineață, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R. efectuează trei percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Argeș, la regimul armelor și munițiilor.

Acțiunea se desfășoară în cadrul Operațiunii SILENCER 2020, în cooperare cu Poliția Germană, în vederea scoaterii din circuitul ilegal a unor dispozitive interzise la deținere (amortizoare de zgomot), introduse în România prin contrabandă calificată.

Operațiunea se desfășoară împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș și beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Institutului Național de Criminalistică și al luptătorilor S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

 

Comments

comments