Unul din zece români recunoaște că a condus după ce a consumat băuturi alcoolice

70% dintre șoferi consideră că cea mai gravă abatere care influențează negativ siguranța rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan, conform studiului „Atitudini sociale privind riscul în trafic”.

În România, ponderea deceselor în accidentele rutiere este la un nivel aproape dublu față de media Uniunii Europene, iar acest rezultat este influențat și de comportamentul în trafic.

Deși legislația interzice consumul de alcool la volan, unul din zece șoferi a recunoscut, în cadrul studiului, că a condus după ce a consumat băuturi alcoolice înainte de a șofa, dar doar 1% au precizat că nu au fost situații izolate. 3 din 10 respondenți au spus că au luat această decizie fiindcă aveau de parcurs o distanță mică, iar 26% simțeau că nu le-a fost afectată capacitatea de a conduce. În același timp, un sfert dintre respondenți (cu 15% mai mulți decât în 2018) au spus că era o situație de urgență. De asemenea, 11% (în creștere cu 7% față de 2018) nu se așteptau să fie opriți și verificați de poliție, deși 43% dintre șoferi au declarat că au fost testați cel puțin o dată cu etilotestul în ultimii trei ani.

Studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic” a fost realizat de Cult Market Research în parteneriat cu Ursus Breweries, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcția Rutieră și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

Ursus Breweries a dezvoltat, încă din anul 2011, aplicatia Zero la Mie, în parteneriat cu Poliția Rutieră Română și Institutul de Medicină Legală, și, în acest context, le reamintește șoferilor să o utilizeze. Aplicația a fost special creată pentru a contribui la estimarea momentului în care nivelul alcoolului din sânge revine la zero. Ea este disponibilă în App Store și Play Store și a fost deja descărcată de peste 50.000 de utilizatori.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.