Cel mai mare proprietar privat de păduri din România, firma Scolopax, reprezentanta în România a celebrei Universităţi Harvard, vinde în regim de urgenţă, toate suprafeţele pe care le-a cumpărat în ultimii nouă ani.

O parte dintre ele, respectiv 983 de hectare, împărţite în 6 loturi, sunt în Argeş, iar potrivit Codului Silvic, statul român are drept de preemţiune. Decizia intempestivă a Universităţii Harvard vine după ce persoana care a reprezentat în România compania din 2006 şi până în prezent, Dragoş Lipan Secu, a fost reţinut, acum două săptămâni, de către procurorii Anticorupţie. Fostul manager al Scolopax, împreună cu soţia sa, a fost acuzat de inginerii financiare prin care a mărit artificial preţul la care achiziţiona terenurile în numele universităţii americane, iar diferenţa o încasa chiar el. Scolopax este o firmă înregistrată în România sub formă de SRL, ce are ca acţionar majoritar, în proporţie de 99,99%, universitatea americană, prin divizia sa de investiţii. Acum, în urma scandalului creat, ale cărui ecouri au ajuns în presa internaţională, Harvard vinde de urgenţă toate proprietăţile din România, ce însumează aproximativ 32.000 de hectare, în 21 de judeţe. Cazul a fost declanşat de procurorii din Bihor, după denunţul unuia dintre vânzători, fost partener de afaceri al lui Dragoş Secu. Modalitatea de lucru era bazată pe obţinerea de diverse terenuri prin retrocedare, cu largul concurs şi complicitatea unor organe locale – de multe ori ilegal – şi revânzarea la suprapreţ, de mai multe ori, până ce, într-un final, ajungeau în posesia firmei Scolopax, deci a Universităţii Harvard. Anchete similare au fost declanşate şi în Buzău, unde au fost implicate persoane din conducerea instituţiilor de stat precum primării, comisii de fond funciar şi ITRSV.
Pentru a ieşi din scandal, universitatea americană a decis să părăsească România, iar Scolopax a scos la vânzare toate suprafeţele deţinute, în acest moment, în ţară. Oferta de vânzare a fost afişată la avizierele tuturor primăriilor pe teritoriul cărora compania deţine pădurile. Statul are drept de prim cumpărător şi, dacă în 30 de zile, nu îşi exprimă intenţia de a cumpăra, atunci vânzătorul se poate adresa altor cumpărători privaţi.

 

Universitatea americană deţine la Cicăneşti 1.000 de hectare de pădure de fag, veche de 80 de ani

În Argeş, pentru că pădurea Universităţii Harvard se află pe teritoriul Cicăneştiului, notificarea publică a fost făcută la sediul respectivei primării. Potrivit unor surse din domeniu, toate cele aproape 1.000 de hectare reprezintă pădure de fag, de aproape 80 de ani, foarte bună din punct de vedere calitativ. Ca valoare, cum preţurile în zonă nu sunt prea mari în comparaţie cu alte locuri, un hectar de pădure poate ajunge doar până la 1.000 de euro. Chiar şi în aceste condiţii, preţul total ar putea ajunge astfel la aproximativ 1 milion de euro.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI