Universitatea din Piteşti va organiza, în perioada 17-18 martie, primul Salon de inventică dedicat elevilor de liceu argeşeni.

Spre suprinderea celor ce au avut această idee, respectiv lectorul univ. dr. Claudiu Şuţan, şeful Departamentului de Ingineria Mediului, sprijinit de conf. Univ. dr. Şerban Valeca, actualul ministru al Cercetării, la eveniment şi-au anunţat prezenţa peste 950 de copii din întreg judeţul. Cu toţii vor să profite de prilej pentru a-şi prezenta invenţiile, inovaţiile şi proiectele de cercetare.

Numărul lor este unul absolut suprinzător dar rectorul UPIT, Dumitru Chirleşan, speră că această deschidere a mediului preuniversitar şi o dorinţă atât de mare a elevilor de a face lucruri mari în domeniul Cercetării nu pot fi decât de bun augur pentru viitorul Universităţii şi a mediului ştiiţific argeşean.

Copii vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean Argeş, care este partener al salonului, precum şi de Ministerul Cercetării.

Comments

comments