Un turist israelian a căzut pe un traseu din Munţii Făgăraş

turistUn turist israelian a căzut pe un traseu din Munţii Făgăraş şi a fost nevoie de ajutorul unui elicopter SMURD să-l transporte la spital.Thahar Or, în vârstă de 23 de ani, se afla într-o expediţie împreună cu un concitadin din Saba, Israel, şi amândoi făceau parte dintr-un grup mai mare alcătuit predominant din români. Din cauză că s-a lovit destul de grav la gleznă şi nu s-a mai putut deplasa, colegii lui le-au cerut ajutorul salvamontiştilor. Accidentul s-a petrecut în aceeaşi zonă în care a avut de suferit cu câtva timp în urmă şi un turist ceh. Astfel de evenimente nu ţin de locuri cu ghinion, cum ar fi unii tentaţi să creadă. În zona Viştea Mare, mai ales în perioada aceasta, când a nins la munte, deplasarea e destul de periculoasă pentru ceu care vor să facă turism montan fără pregătire adecvată.

„Miercuri de dimineaţă am fost anunţaţi că un turist era rănit la picior şi, ghidaţi de unul dintre românii care se aflau lângă israelian, am trimis la faţa locului un elicopter SMURD ,care să-l transporte la spital”, a declarat ieri Valentin Retevoi, şeful Salvamont Nucşoara, precizând: „Turistul a ajuns la Sibiu cu entorsă de gradul II, a primit îngrijiri de specialitate şi acum se află în afara oricărui pericol”.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să fie echipaţi adecvat atunci când fac drumeţii montane şi să respecte ci stricteţe traseele marcate, deoarece în această perioadă riscul de accidentări a crescut semnificativ. (sursa: www.argesexpres.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.