Un tânăr recidivist din Pitești a furat din cutia milei, în timp ce se ruga

717 views

Un tânăr recidivist din Pitești a furat din cutia milei, în timp ce se ruga. Polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti au continuat cercetările în două cauze penale şi l-au identificat pe S.I.D., de 32 de ani, din Piteşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt.

Bărbatul este bănuit că în perioada 14 – 19 august ar fi sustras bani din cutia milei, din două biserici de pe raza municipiului Piteşti, mai precis din cartierul Găvana, cauzând un prejudiciu total de 500 de lei. Se pare că bărbatul se dădea evlavios, însă în timp ce se ruga, acesta fura bani din cutia milei.

În urma administrării probatoriului, a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore faţă de S.I.D. Deși este recidivist și poliția a cerut să-l cerceteze în stare de arest, în ziua de 28 august, bărbatul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, iar instanţa de judecată a dispus împotriva acestuia măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Comments

comments