Un tânăr fără permis și posibil băut s-a răsturnat cu ATV-ul. A ajuns într-un gard!

Un tânăr de 25 de ani din localitate s-a răsturnat azi dimineață cu ATV-ul peste un gard, în comuna Buzoești. Nu avea permis, nu a acceptat să sufle în fiolă și nici nu a dat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au aflat, din primele verificări efectuate la fața locului, că șoferul nu a ești, în timp ce conducea un ATV, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă ușoară la stânga, intrând în coliziune cu gardul unei gospodării.

„În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului vehiculului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că tânărul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată conducătorul vehiculului a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente” a transmis Poliția Argeș.

Bărbatul a fost găsit conștient dar politraumatizat, și, după ce a fost asistat de personalul medical, a fost transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.