Accident azi-noapte în Pitești. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 27 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism dinspre strada Vasile Lupu către strada Ștefan cel Mare, nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu 4 autoturisme parcate.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit ușor.

Acesta a fost testat cu etilotestul, aparatul indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Comments

comments