Un tânăr a decis să îşi ia viaţa într-un cămin studenţesc din Pitești

Un tânăr de 23 de ani a decis să își încheie socotelile cu viața și a fost găsit spânzurat azi dimineață, într-un cămin studențesc din Pitești. Potrivit primelor informații, el suferea de o boală psihică și urma un tratament. Deocamdată, polițiști fac cercetări pentru a descoperi ce anume l-a determinat să facă acest gest.

„În dimineața de 01 mai a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Piteşti au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-un cămin studențesc din Pitești, a fost găsit un tânăr spânzurat.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă.

Din primele verificări s-a stabilit că, un tânăr, de 23 de ani, din Leordeni, care urma tratament antidepresiv, s-ar fi spânzurat în casa scării căminului.

Trupul tânărului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor fi continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs” a comunicat IJP Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.