Rimsilva a publicat imagini noi și foarte bune cu unul dintre cei doi pui de zimbru născuți în această primăvară, filmat într-o turmă de 12 zimbri în libertate, într-o poiană din Parcul Natural Vanatori Neamt

Filmarea a fost realizată de Razvan-Florian Deju, specialistul parcului în științele vieții. Specialiștii Romsilva monitorizează permanent turmele de zimbri aflate în libertate în pădurile din parc.

Timp de două secole, zimbrul a dispărut din fauna României. Specia a fost reintrodusă de specialiști în urmă cu 60 de ani, în 1958, iar primele exemplare au fost eliberate în natură în Parcul Natural Vânători Neamț.

După șase ani, numărul zimbrilor liberi a crescut la 38 de exemplare, inclusiv 14 născuți în libertate.

Turmele de zimbri liberi și-au extins arealul la câteva zeci de mii de hectare. În semilibertate se află alte 13 exemplare de zimbru și 3 viței născuți anul trecut, iar în captivitate alte 7 exemplare.

Specialiștii Romsilva eliberează noi exemplare de zimbru în fiecare an, în urma unui proces îndelungat de selecție și acomodare.

Parcul Natural Vânători Neamț este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate și în captivitate, parcul fiind introdus în prestigiosul ”抖op 100 de destinații sustenabile” clasament internațional realizat de experți internaționali în turism sustenabil.

Parcul Natural Vânători Neamț, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și natural administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul județului Neamț. Se întinde pe o suprafață de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare păduri, pe versanul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, acoperind bazinul Ozanei și al Cracăului.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează trei nuclee de zimbri, la Bucșani Hațeg și VânătoriNeamț cu un efectiv total de peste o sută de exemplare.

credit video: Răzvan Deju

Comments

comments