Un polițist argeșean, eroul zilei! A salvat viața unui bărbat

559 views

Polițist argeșean, salvator în timpul liber. În această dimineaţă, un polițist aflat în timpul liber a salvat viața unui bărbat de 63 de ani, care a suferit un stop cardio-respirator. În timp ce se afla într-o stație de alimentare cu carburanți din Pitești, polițistul a observat că unui bărbat i s-a făcut rău și, în scurt timp, a devenit inconștient.

Fără să stea pe gânduri, agentul șef principal Dan Dogaru, din cadrul Serviciului Rutier Argeș, a intervenit și i-a făcut bărbatului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului medical. Totodată, un echipaj de poliție, aflat în patrulare, a oprit la locul evenimentului. Cei doi polițiști, din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu colegul care deja intervenise, au rămas la fața locului și au sprijinit echipajul medical, care a continuat manevrele de resuscitare. În urma tuturor acțiunilor, bărbatul și-a revenit și a fost transportat la spital.

Pe tot parcursul deplasării, dar și la spital, echipajul de poliție a fost alături de soția bărbatului. La câteva ore după eveniment, polițiștii s-au interesat de starea bărbatului, cel în cauză fiind în stare stabilă, sub supravegherea cadrelor medicale.

”Apreciem implicarea colegilor noștri și le mulțumim pentru exemplul pe care îl oferă”, transmite Biroul de Presă al IPJ Argeș.

Comments

comments